În aceste cadre rare, pline de farmecul epocii, se vede Cazinoul strălucind în lumina verii, ridicându-se impunător deasupra falezei, ca o veritabilă bijuterie arhitecturală a litoralului românesc. Pe Bulevardul Elisabeta, doamne elegante, domni în costume sobre și ofițeri în uniforme se plimbau agale, într-o atmosferă de calm și rafinament specifică începutului de secol XX.
Construit între 1904 și 1910, Cazinoul era deja, la acel moment, simbolul Constanței moderne. Proiectat de arhitectul Daniel Renard, edificiul reprezenta o capodoperă a stilului Art Nouveau, o direcție artistică inovatoare pentru România acelor vremuri. Renard a îndrăznit să rupă de tradiția arhitecturii clasice, folosind linii curbe, motive vegetale, vitralii colorate și elemente decorative din fier forjat, care dădeau clădirii o expresie fluidă, inspirată de mișcarea mării.
Fațada principală, orientată spre larg, atrage privirea prin ferestrele arcuite și ornamentele sculptate, în timp ce cele două aripi laterale, ușor asimetrice, sugerează eleganța unei corăbii. În interior, scările monumentale, candelabrele impunătoare și detaliile din stuc completau imaginea de fast și distincție, oferind o experiență vizuală comparabilă cu marile cazinouri europene.
În același timp, administrația locală a reamenajat Bulevardul Elisabeta, transformându-l într-o promenadă spectaculoasă de-a lungul falezei. Aleile pavate, balustradele albe din piatră, felinarele ornamentale și spațiile verzi au creat un cadru urban elegant, menit să pună în valoare silueta Cazinoului și panorama mării.
La inaugurarea sa antebelică, în vara anului 1910, Cazinoul a fost privit ca o expresie a modernității și ambiției României de a se alinia marilor capitale europene. Seratele dansante, concertele și evenimentele mondene organizate aici au transformat clădirea într-un reper cultural și social al Belle Époque-ului românesc.
Astăzi, privind acele imagini din 1914, putem simți din nou spiritul unei epoci pline de optimism și rafinament. Cazinoul din Constanța rămâne nu doar o capodoperă arhitecturală, ci și un simbol al eleganței, al istoriei și al mândriei unui oraș care a crescut odată cu marea.
sursa : Silviu Dancu
