Senatorul Pan Halippa invoca, în aprilie 1927, în timpul dezbaterilor pentru adoptarea legii privind organizarea și exploatarea pescăriilor, situația pescarilor din Delta Dunării:
„Acum câțiva ani în urmă am avut prilej să vizitez Vâlcovul și Cetatea Albă. Constatarea la care am ajuns este aceasta: dacă înainte de război pescăriile de la Vâlcov și din apele limanului Nistrului erau cunoscute în toată Rusia cu produsele lor renumite, după război și după unire, aceste produse ale Vâlcovului și ale apelor limanului Nistrului aproape au dispărut de pe piață, au devenit o raritate. De unde înainte de război Vâlcovul era mândria noastră a basarabenilor și era cercetat de negustorii din centrele cele mai mari rusești, sub regimul nostru românesc, Vâlcovul a ajuns un fel de câmp de experiență pentru toți nepregătiții în ale administrației, care veneau acolo pe capul pescarilor și nu se mai dădeau duși încât devenise adevărată vorba moldovanului:
«unul cu undița și șapte cu lingura». La un moment dat, situația pescarilor era cu desăvârșire jalnică și insuportabilă. Altă dată, în trecut liberi ca păsările mării, ei pierduse acum dreptul de a se mișcă in stihia lor, nu aveau dreptul să-și realizeze produsul muncii lor liber, așa cum le impunea interesul. Și în cele din urmă, ei au ajuns la atâta lipsă și sărăcie, că nu puteau să-și procure nici făină, nici îmbrăcăminte, pe lângă că nu avea uneltele de pescuit, pentru că acestea se stricaseră și altele noi nici nu aveau de unde să și le procure și nici nu aveau cu ea. Era o jale să te uiți la oamenii aceștia, care inainte vreme ajunseseră cunoscuți în piața mare a Rusiei, și care acum ajunseseră muritori de foame. Și de unde venea această jalnică stare a acestor oameni? Venea tocmai de acolo că ei își pierduseră voia bună care este condiția indispensabilă pentru ca cineva să progreseze și să adune de pe urma muncii sale.
De unde putea să fie voie bună la acești oameni, când toți acei din administrația țării, cu care veneau în contact, nu-i trată altfel decât cu cuvinte de insultă, de bolșevici? Și bolșevici pentru ce oare? Pentru că nu știau limba românească? Dar de ce să i să ceară limba românească unui pescar, care din copilăria lui, de când se înrudește cu marea, cu stihia aceasta, nu are nici timpul și nici nevoia de a ști limba românească? El de abia poate ști limba lui rusească, pe care a învățat-o de la mamă. Acei care au venit în contact cu oamenii aceștia, au putut constata că ei sunt foarte zgârciți la vorbă. Aproape zile întregi nu vorbesc nimic. Le ce? N-au nevoie. De altfel îi împiedică meseria, pescuitul se face în liniște și tăcere.
Așa încât se creează o psihologie de oameni tăcuți, oameni concentrați în sine, oameni pașnici și în tot cazul departe de a îndreptăți bănuieli la administrație, că ar fi niște răzvrîtiți împotriva ordinii de Stat și ca atare urmăriți. Așa s-a întâmplat că nimeni nu a fost lăsat în drepturile câștigate, nimeni nu a fost lăsat să se bucure de viață și de produsul muncii lui, iar bietul Vâlcov, altădată un centru foarte înfloritor, ajunsese să-ți facă milă. Totuși oamenii nu au dat semn că nu recunosc Statul nostru, că nu vor să deprindă rânduielile din țara noastră. Dimpotrivă, orișice dispozițiune a venit de la centru, ei au primit-o.
Rămâneau însă nedumeriți cum se poate ca Bucureștii să dea ordine care contraziceau pe de-a întregul obiceiurile stabilite și mai ales nevoile pe care le dictează meseria, profesiunea. Rămâneau nedumeriți și nu găseau nici o scăpare. Dar în cele din urmă au găsit și ei calea care să le fie calea mântuirii, anume, au găsit în mijlocul lor un om vrednic, ieșit chiar din sânul lor și îmi pare bine că pot să numesc aici pe acel fiu al Basarabiei care i-a organizat în cooperative: este d. Vorobieff, un cetățean român bine pregătit în branșa pescărească, un om cu foarte multă tragere de inimă pentru semenii săi, un om care a îmbrățișat cauza pescarilor și acolo unde era numai jale și sărăcie a făurit viață și îndestulare.
Mulțumită lui Vorobici, la Vâlcov înființează o cooperativă «Morunul», care la început avea cam la 100 de membri pescari vânători, iar acum această cooperativă a crescut la peste 500 de membri și capitalul ei social este de vreo 8 milioane lei. Cooperativa «Morunul» se bucură de încrederea generală și de aceea a început să primească și depuneri spre fructificare, încât capitalul de rulment de care dispune această cooperativă trece peste 10 milioane. Și aceasta este opera unor oameni, care înainte vreme ajunseseră la aman, nu mai știau ce să facă, nu mai aveau de niciunele și astăzi prin cooperație iată unde au ajuns! Tot la Vâlcov funcționează și o altă cooperație «Dunărea», care împreună cu «Morunul» au astăzi adunate în rândurile cooperației până la 3/4 din toți pescarii din Vâlcov, ceea ce înseamnă că Vâlcovul a ajuns un fel de cetate a pescarilor cooperatori.”
Sursa: Monitorul Oficial, Desbaterile Senatului, Sesiunea ordinar[ 1926-1927, Nr 72, sedința din 11 aprilie 1927, p. 1804
Sursa foto: Imago Romaniae
sursa :
