„Ghülü! Ghülü!… strigară copiii în cor.
Apoi se făcu tăcere. Fetiţa ridică o singură dată privirile spre grupul nostru de barbari, parcă nu atât spre a ne vedea mutrele cât spre a-şi arăta mărimea ochilor negri şi îşi ascunse iar sufletul tainic, privind în jos.
Există la Berlin un bust al reginei egiptene Nefretete, iar în istoria romanilor de Momsen se află reprodusă masca unei feniciene — pesemne o prinţesă, al cărei nume s’ a pierdut. Cele două opere de artă reproduceau figurile unor făpturi care n’au fost desigur mult mai în vârstă ca Ghülü.
Ea avea opt-nouă ani, domniţele africane să tot fi avut unsprezece; dar atunci, la această vârstă, copilele erau femei.
[…]
Ghülü era urmaşa lor dreaptă, scoborîtoare sigură, prin ezitările şi amestecurile milenare ale unui sânge decăzut. Aceleaşi buze perfecte, resfrânte ca o durere voluptoasă, ca o poftă niciodată împlinită, ca o chemare neîntreruptă; aceiaşi simetrică şi perfectă arhitectură a fragilelor maxilare de jos, pentru a sprijini cu atâta hotărâre bogăţia de minuscule podoabe care sunt nasul, ochii, urechiuşele. Când izbutim s’ o facem să rostească două cuvinte — ochii ei mari, de păcură arzând intens fără flacără, ca o febră nepotolită, ne mistue pe toţi o clipă […]
Ghülü e singura făptură omenească in această hărmălae de copii stropşiţi, betegi, hidoşi, mâncați de pustule. Ea ştie şi nu iasă niciodată la cerşit. Nu vine nici la pictat. Pictoriţa vine ea, în fiecare dimineaţă, în curtea micei regine.”
[…]
Ghülü – scris de Felix Aderca, și publicat în „Lumea turistică” , anul I, nr. 1 din 1 august 1934 – director Octavian Moșescu
sursa :
