Reţeta uitată a unei beri care acum un secol făcea România celebră în toată Europa. „Ploll“ era mai scumpă ca vinul

0
72

Reţeta berii Ploll a fost adusă la Galaţi de un berar ceh care a preluat, în 1870, prima fabrică de bere construită în oraş, la 1842. Marca Ploll a fost faimoasă aproape opt decenii, dar a dispărut după Al Doilea Război Mondial.

Cândva vestita bere Ploll – căci despre ea este vorba – s-a fabricat la Galaţi din 1870 până în 1947, iar în perioada interbelică era în topul european al berilor şi era mult mai scumpă decât vinul bun. Acum, trăieşte doar din amintiri şi doar pentru că, în urmă cu opt ani, un împătimit berar a decis să o resusciteze pentru o vreme.

… în câţiva ani, fabrica din Galaţi ajunge să se lupte pentru supremaţie cu deja celebra „Oppler“ din Bucureşti, iar din 1887, sub managementul lui Ştefan Petrina (ginerele lui Ploll), instalaţiile sunt aduse la un standard de vârf pentru acele vremuri. De altfel, Petrina, care era şcolit în Bohemia, avea să conducă fabrica mai bine de două decenii, timp în care berea s-a impus pe piaţa românească şi a ajuns să fie exportată şi în ţările din Balcani, în ciuda faptului că avea un preţ destul de piperat.

/adevarul.ro/stiri-locale/

 

FABRICA SCHEIN –PLOLL – PETRINA, PRIMA FABRICĂ PRODUCĂTOARE DE BERE DIN GALAŢI.FABRICA SCHEIN –PLOLL – PETRINA, PRIMA FABRICĂ PRODUCĂTOARE DE BERE DIN GALAŢI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.